Prim-ministrul Angliei habar n-are fotbal! Pronosticurile pentru etapa din acest weekend de Premier League i-au amuzat copios pe britanici

Prim-ministrul Angliei habar n-are fotbal! Pronosticurile pentru etapa din acest weekend de Premier League i-au amuzat copios pe britanici
  • Publicat:
  • Actualizat:

În România este o vorbă că toți bărbații se pricep la fotbal și politică. De multe ori, în discuțiile de la bere, cele două subiecte se amestecă, iar tranziția de la o discuție despre taxe la un eventual ofsaid al lui Piovaccari se face foarte ușor. Pentru britanici lucrurile nu stau chiar atât de simplu. Ei nu se pricep la toate, în același timp. 

Fostul fotbalist al lui Liverpool, Mark Lawrenson, are o rubrică la BBC unde invită personalități să își dea cu părerea despre etapa din Premier League. În această săptămână a venit rândul lui David Cameron, prim-ministrul Marii Britanii, care a șocat prin pronosticurile sale. Asta pentru că a făcut cea mai mare greșeală a unui parior, și anume, s-a lăsat condus de sentimente. „Îmi place West Ham, așa că eu cred că va da două goluri, iar Manchester United unul singur. Aleg acest scort pentru că am fost însoțit de Karren Brady (n.r – vicepreședinte la West Ham) într-o vizită pe care am avut-o în China, iar acest lucru este suficient pentru mine”, cu mențiunea că meciul se joacă pe Old Trafford. Cameron a vorbit și despre partida West Bromwich – Hull, unde a amestecat chiar și preferințele soției: „Ea este din Scunthorpe, iar locuitorii de acolo nu prea îi simpatizează pe cei din Hull, dar ca să încercă să îi împac, o să merg pe mâna lui Hull„. Pentru un al treilea pronostic, Cameron a fost influențat tot de o femeie. „Sunt fan Delia Smith (n.r – acționar majoritar la Norwich și cunoscut om de televiziune) și de-asta cred că Norwich va câștiga cu Sunderland„. Întrebat de ce pronosticurile sale se bazează strict pe relații cu diferite femei, prim-ministrul a explicat: „Păi, când nu te pricepi la fotbal, trebuie să te agăți de ceva, nu?„.

Un lucru cunoscut în Anglia este că echipa favorită a lui David Cameron este Aston Villa. „Vor câștiga. Benteke va face ce știe mai bine și va înscrie de două ori„. E clar, cunoștințele prim-ministrului britanic sunt extrem de reduse vizavi de fotbal. Asta pentru Benteke nu a mai dat gol de 695 de minute și nici nu dă semne că ar vrea să o facă în curând

Pronosticurile lui Cameron pentru etapa din Premier League:

Liverpool – Cardiff 2-0,
Cotă 6.50
Crystal Palace – Newcastle 1-2
Cotă 9.50
Fulham – Manchester City 0-3
Cotă 9.25
Manchester United – West Ham 1-2
Cotă 23.00
Stoke – Aston Villa 0-2
Cotă 14.00
Sunderland – Norwich 0-2
Cotă 17.50
West Brom – Hull 0-1
Cotă 11.00
Southampton – Tottenham 0-1
Cotă 8.50
Swansea – Everton 3-0
Cotă 36.00
Arsenal – Chelsea 1-2
Cotă 10.50
 
Cotă totală: 113.756.448.743
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Babasha a dat lovitura după huiduielile pe Arena Naţională! Anunţul oficial care îi va schimba cariera
Babasha a dat lovitura după huiduielile pe Arena Naţională! Anunţul oficial care îi va schimba cariera
Ronaldinho s-a dezis de Brazilia: ”Plec! Lipsește totul”
Ronaldinho s-a dezis de Brazilia: ”Plec! Lipsește totul”
Unde au fugit azi noapte Irinel Columbeanu și Irinuca, direct de la aeroport. Avem imagini în exclusivitate
Unde au fugit azi noapte Irinel Columbeanu și Irinuca, direct de la aeroport. Avem imagini în exclusivitate
Florinel Coman și Darius Olaru, sub lupa ungurilor! Ce susțin maghiarii despre starurile de la FCSB
Florinel Coman și Darius Olaru, sub lupa ungurilor! Ce susțin maghiarii despre starurile de la FCSB
Oana Radu, TRANSFORMARE majoră după divorț: a dat jos 50 de kg. Secretele unei transformări de invidiat
Oana Radu, TRANSFORMARE majoră după divorț: a dat jos 50 de kg. Secretele unei transformări de invidiat
Prima BOMBĂ de la la Euro 2024. Ce nebunie de meci!
Prima BOMBĂ de la la Euro 2024. Ce nebunie de meci!
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Măi Bulă, familia ta din câte persoane e compusă?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Măi Bulă, familia ta din câte persoane e compusă?
Experiment Observator. Un permis auto fals costă peste 700 de euro. Cum sunt racolaţi pe net clienţii români
Experiment Observator. Un permis auto fals costă peste 700 de euro. Cum sunt racolaţi pe net clienţii români
CRIPTOTEREȘTRII s-ar putea afla PRINTRE NOI, NEDETECTAȚI! Cine sunt aceștia?
CRIPTOTEREȘTRII s-ar putea afla PRINTRE NOI, NEDETECTAȚI! Cine sunt aceștia?
Românul ăsta mare şi prost Multimilionarul care l-a jignit incalificabil pe Ilie Năstase soseşte în România!
Românul ăsta mare şi prost Multimilionarul care l-a jignit incalificabil pe Ilie Năstase soseşte în România!
Pițurcă Jr. a 'încercuit-o' pe voluptuoasa fiică a Andreei Berecleanu! Adio, ICH! CANCAN.RO publică imaginile momentului în showbiz
Pițurcă Jr. a 'încercuit-o' pe voluptuoasa fiică a Andreei Berecleanu! Adio, ICH! CANCAN.RO publică imaginile momentului în showbiz
TAXĂ pentru toți cei cu PERMIS AUTO. Șoferii români, obligați să o achite
TAXĂ pentru toți cei cu PERMIS AUTO. Șoferii români, obligați să o achite
"Era sânge, era casa groazei!" - Ultimele clipe din viața Rădiței, surprinse de camerele de supraveghere
Au încins atmosfera la malul mării. Canicula le-a făcut pe vedete să renunţe la haine
Au încins atmosfera la malul mării. Canicula le-a făcut pe vedete să renunţe la haine
UEFA EURO 2024, disponibil acum gratuit
UEFA EURO 2024, disponibil acum gratuit
Românii, cei mai puțin educați cetățeni ai Europei. O nouă statistică arată că tinerii noștri nu aleg să continue studiile după liceu
Românii, cei mai puțin educați cetățeni ai Europei. O nouă statistică arată că tinerii noștri nu aleg să continue studiile…
EURO 2024: Spania şi Croaţia se întâlnesc în meciul zilei la competiţia din Germania
EURO 2024: Spania şi Croaţia se întâlnesc în meciul zilei la competiţia din Germania
Dacia lui CEAUȘESCU a ajuns la RAR 🚫 Mașina INTERZISĂ poporului român!
Dacia lui CEAUȘESCU a ajuns la RAR 🚫 Mașina INTERZISĂ poporului român!
Ce este creatura cu ochi holbați și dinți ascuțiți care a eșuat la mal. A început să miște, iar oamenii au luat-o la fugă
Ce este creatura cu ochi holbați și dinți ascuțiți care a eșuat la mal. A început să miște, iar oamenii…
×